AnunțuriInformații publicePrimăria

Finanţare pentru Comuna Pişchia pentru sistem de alimentare cu gaze naturale

Cu bucurie vă informez că în 17.12.2020, a fost depus spre finanţare proiectul de alimentare cu gaze naturale a localităţilor Pişchia, Murani, Bencecu de Sus şi Bencecu de Jos prin POIM (Programul Operational Infrastructura Mare), cu finanţare europeană.

A fost un efort de lungă durată, a fost muncă de echipă, am trecut prin multe încercări dar am reuşit!

Introducerea sistemului de alimentare cu gaze naturale este un proiect pe care am încercat să îl concretizam de mult. Am incercat să obţinem finanţare prin FDI (Fondul de Dezvoltare şi Investiţii), prin CNI (Compania Naţională de Investiţii) şi prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), ne-am înscris în asociaţii de dezvoltare alături de alte comune pentru a accesa fonduri pentru implementarea lui, în altele pentru a putea plăti studiul de fezabilitate dar într-un final, pe cont propriu, am reuşit!

Consiliul Local Pişchia, atât în vechea componenţă dar şi în cea actuală, ne-a sprijinit de fiecare dată, răspunzând cu rapiditate tuturor cerinţelor ale tuturor ghidurilor de finanţare, deoarece a înţeles ce înseamnă acest proiect pentru dezvoltarea comunei noastre.

Urmează etapa de verificare a proiectelor de către Autoritatea de Management iar apoi semnarea contractului de finanţare.

Astfel, cu concursul companiei Gaz Vest, care a elaborat documentaţia tehnică, cu sprijinul echipei din Primarie şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom începe lungul drum al implementării acestui proiect.

Ştiu ce înseamnă introducerea gazului pentru locuitorii comunei noastre dar şi din punct de vedere investiţional şi, aşa cum am afirmat şi în alte dăţi, voi face tot posibilul ca acest lucru să devină realitate!

Ioan Sas, primar