Descoperire ciudată într-o pădure din Botoșani: Zeci de păsări au fost găsite spânzurate

Publicitate

Un fapt mai puțin obișnuit a fost descoperit în Botoșani, acolo unde un grup de cicliști s-a lovit de o imagine tragică, pe marginea unui drum care trece prin pădurea de lângă localitatea Corni. Mai multe păsări, din specii diferite erau spânzurate în copaci, la mare înălțime, scrie gazetadesud.ro.

Ceea ce este și mai neobișnuit este faptul că păsările au dispărut imediat după ce a fost anunțată poliția.

„Eram aproape de ieşirea din pădure şi am observat mai întâi corpul unei păsări, apoi altul şi încă altul. În total să fi fost peste zece, erau şi porumbei, am văzut şi o găină, ciori. Toate atârnate de câte o creangă, în mai mulţi copaci pe de o parte şi alta a drumului. Unele legate de gât cu sfori, altele de picioare”, a spus unul dintre cei care au făcut descoperirea, potrivit sursei citate.

Când au ajuns autoritățile, au mai găsit doar câteva sfori pe jos și capul unei păsări care fusese spânzurată. Bicicliștii însă au apucat să facă poze pentru a le arăta agenților de poliție. Pădurarul, ajuns și el la fața locului, a spus că nu a văzut nimic suspect.

„Domnule, eu mă ocup de partea asta de pădure de când eram copil. Şi după ce am ieşit la pensie, acum 22 de ani, tot cu pădurea asta mă ocup. Nu am văzut sau auzit aşa ceva în viaţa mea”, a spus pădurarul, potrivit gazetadesud.ro.

La locul cu pricina a sosit și un echipaj de criminaliști, întrucât se consideră că aceste practici fac parte dintr-un ritual păgân.

„În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, potrivit sursei citate.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!