19 aprilie 2024
ActualitatePuterea echipei - cheia succesului companiei băcăuane VINCA

Puterea echipei – cheia succesului companiei băcăuane VINCA

Sunt cei mai mari importatori de marmură, granit, travertin și piatră naturală din Moldova, prezenți prin două depozite în județele Neamț și Bacău și două magazine online cu livrare în toată țara. Compania VINCA este o afacere de familie cu o vechime de 26 de ani, rezistând în tot acest timp datorită premisei că vor prospera și evolua doar prin îndeplinirea dorințelor clienților și consolidarea puterii echipei lor.

Ramona Moncea Vinca, General Manager la VINCA consideră că puterea echipei (care numără astăzi 45 de valori) este cheia succesului. Toți angajații împărtășesc o serie de valori comune care definesc puterea echipei și care îi diferențiază de multe alte companii.

Echipa VINCA se ghidează după 10 reguli de aur:



1. Integritate. Sunt sinceri și își duc promisiunile până la capăt.
2. Echilibru. Țin cont tot timpul de aspectele familiale, sociale, fizice și spirituale pentru că le consideră la fel de importante ca cele intelectuale și financiare.
3. Succes/ Proactivitate. Sunt dedicați 100%.
4. Sunt adepții comunicării pozitive, înclinată spre înțelegere și rezolvare.
5. Își doresc excelență în rezultate, de aceea produsele și serviciile VINCA trebuie să fie la același statut.
6. Se informează zilnic pentru a putea oferi cele mai bune sugestii și recomandări.
7. Duc proiectele pană la capăt și oferă garanție fizică și morală clienților.
8. Le place să lucreze în echipă pentru că știu că doar așa vor avea performanțe.
9. Sunt pozitivi și vor să aibă un impact pozitiv asupra tuturor clienților și colaboratorilor.
10. Sunt recunoscători pentru că au clienți dedicați și colaboratori de încredere. Le plac victoriile și de aceea le sărbătoresc cu cei dragi alături.

„Desigur, succesul financiar este important. Fără o stabilitate financiară, fără profit, VINCA nu ar fi putut rezista 26 de ani pe piață. Însă, succesul financiar vine de la sine atunci când te ghidezi după valori puternice. Companiile cu o cultură puternică tind să producă rezultate superioare și implicit venituri mai mari, tocmai prin faptul că atrag și formează angajați motivați și performanți. Drept dovadă stă și faptul că VINCA are angajați cu o vechime de 13 ani, chiar și în aceste condiții în care toți antreprenorii se plâng de fluctuația forței de muncă.” Afirmă Ramona Moncea Vinca, General Manager la VINCA.

Ca manager general, Ramona Vinca concepe în mod constant noi moduri de a mări puterea și eficiența echipei. Echipa lucrează continuu la optimizarea proceselor de luare a deciziilor, la îmbunătățirea work-flow-ului și tehnologiei de prelucrare a pietrei, la menținerea unei comunicări deschise și transparente între angajați, între management și angajați. Compania VINCA investește constant în dezvoltarea cunoștințelor și competențelor propriilor angajați, oferind gratuit cursuri și workshopuri in-house sau externalizate.

Succesul poate avea multiple înțelesuri sau multiple fațete: profit, impact pozitiv asupra comunității, produse eficiente și de valoare, construirea unei echipe pasionată de ceea ce face și motivată să persevereze. Pentru compania VINCA, succesul constă în primul rând în puterea echipei, iar restul beneficiilor vin de la sine.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri