Claudiu Zamfir

POR 2.2. IMM: S-a anunțat când se lansează fondurile UE de max. 5 milioane euro pentru afaceri mici și mijlocii. Posibilă reducere de prag

Thumbnail

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a anunțat vineri perioada aproximativă în care va fi lansată linia de finanțare POR 2.2. IMM, prin care firmele mici și mijlocii vor putea obține fonduri nermbursabile de maximum 5 milioane de euro pentru investiții, în anumite condiții. Ea a spus că, dacă i se va cere în consultări, va reduce și pragul minim pentru valoarea proiectelor, astfel încât micile afaceri să poată avea acces mai ușor la finanțare.

„La mijlocul lunii noiembrie lansăm definitv apelul care este în consultare acum prin care oferim granturi între 1 și 5 milioane de euro pentru dezvpoltarea capacitățăilor de producție, retehnologizare la întreprinderile mici și mijlocii”, a spus Rovana Plumb, la evenimentul Topul Național al Firmelor Private, organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Totuși, Ministerul Dezvoltării Regionale, care gestionează ca autoritate de management Programul Operațional Regional, a menționat că perioada de consultare publică pentru această linie de finanțare durează până pe 23 noiembrie 2018. Abia apoi ar urma să fie lansat ghidul oficial și anunțată o perioadă de depunere de proiecte.

Vineri, președintele Consiliului IMM-urilor, Florin Jianu, i-a solicitat ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, reducerea pragului minim de 1 milion de euro la 500.000 de euro, pentru ca microîntreprinderile și firmele mici să-și poată permite să acopere cofinanțarea proprie obligatorie în program.

De aceea am lansat ghidul în consultare, pentru a primi opiniile dvs. Dacă se solicită reducerea acestui prag, nu e niciun fel de problemă. Instrumentele financiare pot fi o facilitate pentru partea de cofinanțare. Dacă se solicită coborârea la 500.000 de euro, de acord cu lucrul acesta”, i-a răspuns Plumb.

Ea a trimis firmele mici și la bănci, pentru a obține credite cu care să-și acopere partea de cofinanțare proprie din proiectele europene. „Avem o relație foarte bună cu sistemul bancar care ne ajută în implementarea instrumentelor financiare. Cunoașteți Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri, prin care băncile acordă credite cu garanții neplafonate”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) românești vor putea obține fonduri europene de câte 1 milion - 5 milioane de euro fiecare, în anumite condiții, pe proiecte în domenii de afaceri diverse, de la producție de programe IT și jocuri video până la textile și alimentație, prin nouă linie de finanțare 2.2 IMM în cadrul Programului Operațional Regional (POR) scoasă, pe 22 octombrie, în consultare publică, de către Ministerul Dezvoltării Regionale.

Dacă până anul acesta, inclusiv, în linia de finanțare europeană POR 2.2 IMM aveam ajutoare de minimis și ajutoare regionale de 200.000 - 1 milion de euro, în propunerea pentru noul apel de proiecte vorbim de ajutoare regionale de 1 milion euro - 5 milioane euro pe proiect. Banii europeni provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, parte a Politicii de coeziune a Uniunii Europene. Ministerul nu a menționat, însă, bugetul total al viitorului apel de proiecte.

Fondurile vor fi disponibile numai în mediul urban, pentru investiții în aproape toată țara, cu excepția Bucureștiului și a județului Ilfov. Nici zona Deltei Dunării (ITI-DD) nu intră în acest apel de proiecte aflat în pregătire, dar de regulă se face un apel separat pentru ITI-DD.

În funcție de dimensiunea firmei și de regiunea de dezvoltare în care se face investiția, solicitantul trebuie să contribuie și el cu un anumit procentaj din valoarea eligibilă a proiectului, fără TVA.

De exemplu, o microîntreprindere sau o firmă mică trebuie să vină cu cel puțin 45%, cofinanțare proprie, în Regiunea Vest, cu cu minimum 30% în celelalte 6 regiuni eligibile.

O firmă medie are nevoie de 55% aport propriu în regiunea Vest și 40%, în celelate 6 regiuni eligibile.

În aceste condiții, creșterea plafoanelor de finanțare pe proiect - de la minimum 200.000 Euro, cum era până acum, la minimum 1 milion de euro prin noua propunere, face ca fondurile să nu mai fie accesibile antreprenorilor cu putere financiară mai modestă, având în vedere că se majorează în cifre absolute și cofinanțarea proprie. Evident, creditele bancare ar putea fi o soluție, într-o anumită măsură.

Parallax

Vizualizari
18659
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri